A fi sau a nu fi

Subiect: A fi sau a nu fi Lun Mar 24, 2008 9:12 am

A fi sau a nu fi ?Nici una nici alta…Pentru ce sa mai fii ,daca totul in lume este parca impotriva ta, pentru ce sa te mai strofoci si sa te chinui sa afli tainele acestei lumi? Nu merita viata acest efort…nu trebuie sa te sacrifici pentru nimeni si pentru nimic;nu trebuie sa vrei binele nimanui!Toate acestea nu vor face decat sa te transforme in ceea ce ai fost inainte de a fi.Nu trebuie sa te te lasi prada omenirii,nu trebuie sa te lasi omorat;trebuie doar sa vrei sa mori!Daca dorinta ta este sa mori inseamna,atunci ,ca iti cunosti interesul.Viata nu trebuie decat sa te pregateasca pentru moarte.De as avea toiagul lui Moise sa dau cu el in piatra seaca iar din piatra sa iasa moarte si suferinta…Sa le sorb veninul ,sa pastrez puterea acestuia pentru a pune capat unei alte suferinti fara rost.M-am saturat sa spun ca ne meritam soarta!Soarta e cea pe care ne-o cream;soarta e insusi dorinta de a muri,este insusi moartea.Viata nu e decat distanta dintre leagan si mormant.Leagan si mormant…aceeasi materie numai ca intr-unul plangi iar in cel de al doilea esti plans(in zadar,ce-i drept,dar esti plans!) .Moarte…insusi cuvantul e alinare,eliberare,solutie…Cat mi-as dori sa aud florile vorbind despre moarte ,cat mi-as dori sa fiu doar o floare de-o zi:fara amintiri,fara putere de a schimba nimic.Feriti-va de mine…Feriti-va de cel ce intoarce spatele vietii ca nu cumva acesta sa se intoarca si sa se razbune pentru aceasta renuntare! Feriti-ma de viata,feriti-ma de eroarea de a trai…Viata nu e decat o eroare de gust pe care uneori nici moartea nu o poate indrepta.Doamne!Ia viata si da-mi moarte!Scapa-ma de chin ,scapa-ma de teroare,scapa-ma de viata - mi-am batut destul joc de ea!Nu pot asista mai mult de o clipa la disperarea altuia fara sa nu imi pierd rabdarea si sa nu rad;oare stie el ca nu a suferit deloc in comparatie cu mine?Cine nu moare de tanar o sa regrete mai tarziu!Totul e sa mori la timp…orice clipa poate insemna o alta suferinta…Nu-i inteleg pe acei ce trag cu disperare sa mai traiasca o ora in plus in loc sa se pregateasca mai bine pentru Trecere?As renunta cu usurinta la viata daca as sti ca dincolo de moarte exista,intr-adevar ceva…dar chiar si inghesuiala intr-un vid absolut dupa moarte este mai buna decat o viata in suferinta.Nu ma tem de moarte asa cum nici ea nu se teme de mine…Suntem prieteni:ea e scaparea mea iar prin mine ea exista!Poate ca sunt un las pentru ca nu pot indura suferinta de a fi fericit.Dar vreau sa vad un om care te iarta daca esti fericit…Mai mult:vreau sa vad un om fericit iesind si strigandu-si fericirea in strada…Daca mori sau daca esti sarac esti iertat de Dumnezeu si de restul lumii,dar daca esti fericit nu te iarta nimeni.Singura mangaiere pentru mine ramane drumul spre mormant…sa simt mirosul de pamant , sa simt emotia lui Dumnezeu atunci cand ne-a creat.Insa mi-e teama…mi-e teama ca nu cumva ,scapand de abisul vietii ,sa ma avant de buna voie in alt abis.Mi-e teama sa mor…mi-e teama sa devin stapanul acestei lumi,deoarece cu vii nu mai am de-a face de mult timp…Sa fii viu dar sa te simti mort…Doamne ce mi-ai dat sa traiesc!Cat mai vrei Tu sa sangerez si sa tac?Cat venin vrei sa imi dai sa mai beau?Vrei Tu ca intr-adevar sa imi pierd credinta in suferinta si puterea de a lupta in durere?Daca asta e voia Ta,atunci poti sa faci,Doamne,oricand ,ce vrei din mine…Nu am sa te rog nimic altceva!Chemand moartea ,o astept sa vina sa vorbim…despre viata,despre Tine.
Ti-ai lasat Fiul prada omenirii,de ce vrei sa faci acelasi lucru acum?Nu Te inteleg…dar oare Tu ma intelegi?
De ce sa mai fii?De ce sa mai fiu?De ce sa mai fim?Oare daca ne-am sinucide toti,va mai avea Dumnezeu curajul si puterea sa ne mai creeze inca o data?Categoric nu!Raiul e deja prea plin si cred ca Dumnezeu se multumeste si cu atat.
Mai are rost deci sa credem “Intr-Unul Dumnezeu,Tatal Atotstiutorul,facatorul vazutelor si nevazutelor”?
Ramanem oameni…nu credem decat in ceea ce se intampla si vedem ca se intampla!

Subiect: cand timp nu exista Lun Mar 24, 2008 9:15 am

Cand timp nu exista , cand noroc nu exista , cand coincidente nu exista , oare tu existi ?Oare minutele ce se scurg in fata chipului tau , in fata imaginii oglindite de o minte risipitoare si deformata , oare orele ce se transforma in zile si zilele ce iau forma saptamanilor , anilor , lunilor , oare toate acestea nu sunt timp? Iar daca nu sunt timp atunci ce sunt?Atunci ce imi mai ramane daca mi se refuza dreptul de a ma lasa pe mine insami pe maine doar spre a ma gandi la tine ? Atunci ce sunt visele daca nu calatorii in timp , cu mintea si corpul , cu toata fiinta-mi spre locuri unde noi doi am putea exista impreuna, spre taramuri unde nu e asa greu sa speri si unde dorintele se mai si implinesc ?
De ce spui ca nu exista timp cand eu ma uit la ceas si zaresc doua puncte intunecate clipind la fiecare secunda ? Cand limbile ceasornicului se plimba anemice pe acelais corp umed de lacrimi si ploaie al cadranului ?
De ce spui ca nu exista timp cand timpul e tot ce avem si tot ce ne-a mai ramas ? De ce urasti asa de mult batranul ceas cand doar el ma mai poate trezi dimineata ?
Nu exista noroc? Atunci eu ce sunt ca te-am cunoscut pe tine? O ghinionista ? Intr-adevar...Am avut nesansa sa cunosc un chip pe care nu il voi mai revedea niciodata . Am avut nesansa sa cred si sa sper intr-o iluzie ....
De fapt eu nu-ti cer nimic imposibil si nu vreau sa-mi dai nimic din ceea ce nu pot da...atata iti cer : sa-mi smulgi puterea de a mai crede ! sa-mi furi sperantele-amagiri putrede ale muritorilor slabi - , sa-mi stergi gandurile , sa mi te stergi din minte . Atat vreau si doar atat mai sper cu speranta pe care o urasc cu tot sufletul si pe care as vrea-o moarta!
Oameni mor pe strazi , copii la colturi de bloc plictisiti de cersit inchid ochii spre a-i deschide in eternitate , batrani pe paturile spitalelor lasa capul jos si se resemneaza , mame plang prin scari infecte , copii plang pe culoare, bolnavi zac fara medicamente ..in salile de asteptare . si pentru ce ? pentru ce atata truda , daca totul se reduce la momentul plecarii pe lumea de dincolo ? vreau doar bilet la urmatorul tren...Vreau si eu sa plec ,caci scancetul de aici nu poate fii cu mult diferit de cel de pe lumea cealalta . Plansul nu poate fi decat acelasi , nici durerea nu cred ca poate fi mai mare, mai grea , mai apsatoare. ! Vreau si eu bilet !Va rog dati-mi un bilet la cel mai apropiat sfarsit . Nu vreau sa stau in primele locuri , stau si in picioare , deja imi e totuna . Vreau doar sa plec , pentru ca aici nu mai pot sta ! Lucrurile inteapa , pamantul ma raneste , imi curge sange dar nimeni nu ma baga in seama . Nu vreau sa-mi lege nimeni ranile -stiu ca e imposibil- , nici sa ma ajute , doar sa ma impinga la o parte din drum , caci tot dau masinile in mine . Sa ma traga pe trotuar ,peste o gura de canal , cu parul balacindu-se cadavric intr-o balta , ca sa nu ma striveasca soseaua , sa nu se mai uite lumea , ,sa nu mai privesti tu ...
Nu e un spectacol ! intorceti-va la locurile voastre ! E doar pretul unui bilet de tren , dar tu…, tu sa nu te uiti . Ar fi ultimul lucru pe care as vrea sa ti-l amintesti despre mine . Va rog, va implor, dati-mi si mie un bilet ! E coada la bilete . O coada lunga si trista ca insasi viata…Iar dupa ce astepti o erernitate ,vanzatoarea , plictisita de bocete fara folos , iti spune ca daca ai putut indura atat ,ca daca ai auzit grijile tuturor si necazurile celor din jurul tau fara sa te cutremuri ,ca daca ai fost martor la stingerea celor ce au urcat in tren si n-ai cazut fara de suflare pe pavaj , inseamna ca nu ti-a venit vremea si ca mai ai de asteptat ,. Apoi zambeste platonic . Cat timp ? ingan speriata de un nou dezastru . Restul vietii ! Raspunsul ma face a ma clatin , sa ma sprijin de zid , dar nu cad…Un fir de vant ar fi fost divin , un deget ar fi fost de ajuns si as fi trecut dincolo . -Dar tu esti singurul vinovat !
-Cine , eu ?
-Da , tu! Caci daca mi-ai fi smuls toate amintirile despre tine ,asa cum te-am rugat sa faci , as fi fost de doua ori mai slaba , as fi cazut de prima oara , ameteala mi-ar fi daruit nemurirea . Cu ce drept ma tii legata de tine cand locul meu e dincolo ? Cand eu nu
apartin acestei dureri pe care am obosit sa o impartasesc si pe care nu mai pot sa o privesc in ochi ? Cu ce drept ma lipesti de lumea asta macabra si nu ma lasi sa ma duc ? Oare tu nu stii ca esti singurul lucru care ma tine neclintita si care ma face sa ingenunchez in pamantul acestor lacrimi ? Oare tu nu stii cat ma ranesti si cate ma faci sa suport ?
Am obosit…
Am obosit de tot . Lumina a obosit si ea . Becul s-a ars de mult , lumanarea s-a topit…Ceasul a stat…timpul nu mai vrea sa-mi umple oasele , se retrage molatic spre alte lumi…tantarii nu mai bazaie , au cazut morti pe jos , patul zace nefacut de luni de zile , pentru ca nu am mai putut dormi…nici pixul nu se mai aude in bezna noptii mele…Nu mai gasesc puterea sa lupt cu mine , cu tine , cu ceea ce ma inconjoara , nu mai gasesc puterea sa-mi scot firele de nisip din plamani , nu mai am putere sa respir…
Vreau doar sa dorm , dar patul ma inteapa , iar la gandul ca maine o iau iarasi de la inceput pana si somnul fuge…fuge speriat…iar eu continui sa gonesc pe autostrada , cu toti banii din lume…poate gasesc un bilet…chiar si la negru . Nu conteaza inca un pacat in plus . Doar sa trec dincolo . De acolo ma descurc….gasesc eu drumul . Doar poarta sa mi-o arate cineva . Cheile…e usor deja…sunt sub pres . De unde stiu ?Doar tu mi-ai spus…nu-ti amintesti ? Sau am visat ? sau inca visez ? sau poate nici nu ma cunosti , poate totul a fost doar un vis…straina printre straini…cu o iluzie in mine…
Si ziceai ca nu exista noroc . Pai daca ar fi existat , as fi fost deja plecata . as fi facut acum cu mana pe fereastra trenului accelarat de nicaieri , as fi zambit melancolic , mi-as fi aprins tigarea , ultima din pachet , doar spre a ma acoperi de fum ca sa nu mai vad pe nimeni , sa nu mai vad cerul ,sa nu mai aud frunzele , sa nu-mi mai aud gandurile , sa nu te mai vad pe tine …m-as fi intors din drum…
Dar daca noroc nu exista , atunci cum sa mai definesc ghinionul ? Dar daca ghinion n-ar exista atunci cum as putea numi toate nesansele unei vieti ratate ? categoric exista . Asa cum si moartea exista…dar viata ? Nu te intreb pentru ca mi-ai raspuns deja…Fara sa vrei ai raspuns…Tu insuti ai fost raspunsul la intrebarea rostita inainte sa te cunosc…Tu esti viu , eu rece si moarta . Prin tine exista viata , fii sigur! Caci tu mi-ai dat suflare si mie . Prin tine exista zambirea , prin tine exista regretul…
Caci inainte de tine nu era nimic…nici zambire…nici scancet…era un somn general cu tresariri stupide si trecatoare care nu te fac sa gandesti , care nu lasa urme , care nu se vor mai mult decat urme si carora nu le dau nimic din mine…doar farame de la suprafata…..dupa tine a venit zambirea …si trezirea..si plansul…Poate adevarul ,poate tu asa i-ai spune , dar de unde stiu eu ca acum nu vorbesc prostii ? De ce mi-ai mai dat zambirea daca stiai ca intr-o zi se va sterge de pe un chip brazdat de lacrimi…de palme..de neputinte…De ce mi-ai dat viata cand moartea e singura certitudine care mai imi da aripi ?
De ce nu m-ai ucis ? poate te-as fi urat , poate nu as fi inteles , cu siguranta mi-ar fi parut rau, dar imi faceai , la urma urmelor , un bine .
Nu exista coincidente…atunci noi cum ne-am intalnit ? Si de ce ar fi o coincidenta intalnirea noastra ? Cand o masina loveste un copil care sare in strada exact in acel moment fatidic , nimeni nu se gandeste la asta …Poate pentru ca cei ca noi nu sunt meniti sa se intalneasca . Muritorii n-au voie sa priveasca prea sus…iar eu am privit deja unde nu aveam voie…si nu m-ai oprit…
Exista , nu exista , in fond ce mai conteaza ? Nu pot fi sigura decat ca tu existi . de mine deja nu mai stiu nimic . M-am pierdut undeva , pe o strada straina , sub niste copaci necunoscuti , intr-o cafenea plina de fum , la o tigara pe jumatate terminata …-oare care dintre ele? - , intr-o ceasca goala , intr-un pai indoit de atata caldura..nici eu nu stiu unde m-am pierdut ;dar daca as gasi drumul ,m-as cauta ? ar mai avea vreun rost….probabil ca nu…peste tot sunt pomi , peste tot sunt cafenele , in mine e deja fum…poate abia acum am realizat ca eram pierduta de mult , poate asta e regasirea si nu risipirea…iarasi nu pot sa-mi dau seama , dar pot fi sigura de un singur lucru : daca orice are un inceput si un sfarsit , tu trebuie sa fii , desigur …….. inceputul….