Era odatã un rege care avea patru neveste. Cel mai mult o iubea
pe cea de-a patra sotie, pe care o îmbrãca cu straiele cele mai scumpe si o
hrãnea cu cele mai fine delicatese. De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia
sotie, cu care se mândrea în fata regatelor vecine. La fel, regele o iubea si
pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui, sprijinul lui în momentele grele
si tovarãsã de bucurie, întotdeauna pãrtasã, întelegãtoare si rãbdãtoare. Prima
sotie a regelui era înteleaptã si loialã, totusi regele nu o iubea si nu-i prea
dãdea atentie.
Într-o zi, regele simti cã
sfarsitul îi este aproape. Se gândi la viata lui plinã si îsi spuse: "Am
patru sotii, dar când voi muri, voi fi singur." O întrebã pe cea de-a
patra nevastã:
- Te-am iubit cel mai mult,
ti-am dãruit cele mai frumoase haine si ti-am arãtat cea mai mare grijã. Acum, eu am sã mor, vrei sã vii cu mine si
sã-mi tii companie?
- Nici vorbã! replicã ea si
îi întoarse spatele. Rãspunsul dat strãpunse inima regelui ca un cutit. Regele
o întrebã pe cea de-a treia sotie:
- Te-am iubit toatã viata
mea. Acum cã mor, vrei sã vii cu mine si sã-mi tii companie?
- Nu! veni rãspunsul
acesteia. Viata e prea bunã! Când vei muri, mã voi recãsãtori!
Inima regelui se strânse
iarãsi de durere. Apoi o întrebã pe cea de-a doua sotie:
- Întotdeauna am gãsit la
tine întelegere si ajutor, mereu ai fost pentru mine. Când voi muri, vrei sã
vii cu mine si sã-mi tii companie? - Îmi pare rãu, nu se poate! spuse cea de-a
doua sotie. Pot doar sã te înmormântez si sã vin din când în când la mormântul
tãu.
Regele fu întristat si de
acest rãspuns. Apoi se auzi o voce:
- Eu te voi urma oriunde
vei merge!
Regele se uita împrejur si
vãzu cã aceea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atât de slãbitã,
pentru cã suferise mult din cauza foamei si a neglijãrii. Adânc îndurerat,
regele spuse:
- Trebuia sã fi avut grijã
de tine când am fost tânãr si puternic!
Noi
toti avem patru sotii în viata noastrã: Cea de-a patra este Trupul si e prima
care ne va pãrãsi. Cea de-a treia este Averea si e a doua care ne va pãrãsi.
Cea de-a doua este Familia si prietenii. Nici ea nu are încotro si ne va
pãrãsi. Prima sotie este Sufletul. Adeseori neglijatã în goana dupã avere,
bunãstare si putere, ea este singura care ne va urma oriunde vom merge.
